Lente & Cafea.
Pentru mine este locul unde merg cu plăcere zilnic, şi totuşi mereu mă întreb ce zic clienţii despre această cafenea, deschisă de aproape 4 luni. 4 luni în care am început să cunoaştem clienţii fideli şi e o plăcere când apar, să ne întrebam: oare clienţii aceştia “noi” sunt mulţumiţi, o să revină? Şi aş putea să continui câteva rânduri bune.
Dar motivul acestui articol – interviu nu este acesta, ci să aflăm ce cred clienţii fideli despre Lente. Fiind mulţi, clienţi fideli, am ales unul, şi ca să nu se simtă nimeni exclus, ţin să precizez că mi-a fost destul de greu să aleg pe cineva anume.

1.    Încep prin a te ruga să ne spui câteva cuvinte despre tine, cine este sau cum este clientul Octavian?
Văd din ce în ce mai des tendinţa de a ne descrie prin preferinţe. Îmi plac/e: Barcelona, cafeaua, soarele, un roman bun, ChupaChups, concertele, fotografia, Sex and the City, Jonathan Safran Foer, Gotye, genţile, coloanele sonore, iPod-ul meu, să zâmbesc. Nu îmi plac/e: să spui ‘da’ când gândeşti ‘nu’ şi viceversa, înşelatul, părerile de rău, câinii, praful.

2.    Acum că ne putem face o idee de cum este unul dintre clienţii fideli ai cafenelei, e rândul să ne spui câte ceva despre Lente. Ce este Lente în opinia ta?
Lente este în primul şi primul rând locul pe care îl căutam de mult timp în Bucureşti. Are personalitate. Ştiu ca este abia la început şi că peste tot şi oricând este loc de îmbunătăţiri, dar este un loc care m-a frapat de când am vazut pagina principală a site-ului. Locaţia, amenajarea, muzica, meniul, tipul de oameni pe care i-am vazut aici mi-au dat aproape instant un sentiment de acasă. Cuvântul care descrie cel mai bine Lente este unul pe care îl folosesc foarte rar: dichis. Nu dichisul căutat, arogant sau exacerbat, ci exact doza de atenţie pentru detalii pe care nu am întâlnit-o în alte locuri. În al doilea rând, Lente este o comunitate în devenire. Nu în ultimul rând, Lente este un loc care te împinge într-un fel să fii deschis şi zâmbitor.

3.    Cum ai auzit de Lente şi ce te-a facut să revii?
Prima dată am auzit de Lente la Andrei. Apoi am aflat mai multe de la Anca. Nu neapărat în pană de idei de locaţii pentru o duminică dimineaţa petrecută cu un prieten, ci pur şi simplu curios să văd ce înseamnă Lente, am venit şi de atunci Lente e în capul listei când vine vorba să aleg un loc unde să ies. De revenit, am revenit cât de des am putut şi de fiecare dată am găsit ceva nou şi plăcut. Nu pot să spun cu exactitate ce m-a facut să revin, dar ştiu sigur că Lente întruneşte condiţiile mele pentru un loc în care să ies, fie singur, fie cu prietenii.

4.    Cum ai convinge pe cineva să vină la Lente?
Până acum nu a fost nevoie să conving pe nimeni. Am venit aici sau am trimis aici poate 10-15 persoane. Chiar ieri, o colegă m-a sunat să îmi spună că îi place locul pe care i l-am recomdat, Lente. Am ştiut că nu este o recomandare ilicită de fiecare dată când am aflat că cineva a revenit aici fără mine, lucru care nu a putut decât să mă bucure. Dacă ar trebui într-adevăr să conving pe cineva să vină aici, i-aş spune că în Bucureşti, cu riscul de a fi categoric, există pe de o parte locuri cu mobilier incomod, cu muzică de la radio sau acelaşi cd pe replay (de ajungi să asculţi acelaşi playlist de 2-3 ori cât stai acolo), cu toalete de cele mai multe ori înspăimântătoare, cu meniu fără personalitate şi cu serviciu neprietenos, şi, pe de altă parte, Lente.

5.    Pentru că întodeauna este loc de mai bine, în orice domeniu sau în orice caz, ce schimbare ai vrea să vezi la Lente?
Aş vrea să văd expoziţii, lucru care am înţeles că se va întâmpla curând. Aş vrea să văd evenimente comunitare legate de muzică, film sau carte, dar în acelaşi timp aş vrea să văd cât mai multă lume care alege Lente nu pentru aceste evenimente, ci pentru Lente în sine.

6.    Cum ai descrie atmosfera unor ore petrecute aici?
Primul cuvânt care îmi vine în minte este nepoluat. Nepoluat de ritmul urban al întâlnirilor scurte şi de curtoazie, pentru că de la Lente nimeni nu pleacă după mai puţin de 2-3 ore, după cum am văzut. Nepoluat de fiţoşi şi trendsetteri, dar mai ales nepoluat fonic şi vizual. Nu ştiu de ce, dar simt că fiecare persoană care intră la Lente mi-ar putea fi prieten.

7.    Ultimele cuvinte iţi aparţin, dacă există ceva ce ai vrea să mai spui despre cafeneaua de pe Praporgescu, nr 31, acum e momentul.
Nu aş mai dori să adaug decât că locurile şi oamenii nu sunt niciodată într-o interacţiune întâmplatoare. Şi că mă bucur că am găsit Lente, sau că Lente m-a găsit.

Mulţumim Octavian pentru timpul acordat, eu voi reveni cu alte întrebări, alţi clienţi fideli şi alte surprize!

Andrei îmi indicase site-ul şi mă hotărâsem să vin pentru că imaginea de pe pagina de acasă era mai mult decât grăitoare. Am fost surprins să văd că de fapt era chiar o fotografie a locului, nu nişte stock art. Am venit cu Alex şi am stat de poveşti o duminică întreagă. Mi-a plăcut volumul muzicii, Funky Business care se vedea în fereastră, faptul că nici n-a trebuit să mă ridic de la masă să cer ceva că a şi venit cineva să vadă cu ce poate să mă ajute (era sora Ancăi care mi-a oferit imediat parola pentru wireless), Ice Vanilla care este într-un mare fel (în afară de ‘încercaţi şi voi’ nu ştiu ce are ca ingrediente), toaleta care este peste bunul simt al oricărui bar din Bucureşti (aici o să menţionez ca teasers prosoapele şi crema pentru maini&unghii), faptul că m-am simţit ca pe planeta mea (unde oamenii vin cu cărţi de la shopping şi stau şi citesc la o bere/un suc sub soarele din via din curte). Mai vin.

[6 septembrie 2008]

Seara de drinks cu Ruxa, Alexa şi Victor la Lente. Ne-am întâlnit pe trepte la TNB, i-am dus all the way pe Magheru, am făcut dreapta pe C.A. Rosetti şi apoi Şcoalei şi Gen. Praporgescu. ‘Uite Intercontinentalul’, a spus Ruxandra. Data viitoare o sa ştiu cum să ajung. Victor, uitându-se pe fereastră: ‘Nu lipseşte decât iarna. Aici trebuie neapărat să vii să vezi iarna pe geam’. I-am dat dreptate.

[13 septembrie 2008]

Fiind zilele Bucureştiului am ieşit cu Alina la plimbare. Am evitat zonele calamitate de prea mulţi cetăţeni (incl. zona care era poluată cu scursuri de ulei şi nori de fum de la mici-makers), am cumpărat o carte, ne-am uitat la jeans şi apoi am zis să mâncăm ceva la Lente (întrucat Alina nu mai fusese acolo şi eu ţineam neapărat să vină şi ea). Pe drum ne-am întâlnit cu un coach-surfer care se pierduse şi a cărui hartă a Bucureştiului era aşa mai parţială (şi a cărui gazdă îşi primise în vizită amica şi i-a spus să caşte ochii în târg vreo două ore) şi pe care l-am invitat să vină la Lente să bea o cafea. Mai întâi a zis că se uita în jur şi dacă nu găseşte nimic, vine şi el, şi apoi când într-adevăr a venit n-a vrut să ne deranjeze şi s-a aşezat la altă masă. La plecare l-am întrebat dacă i-a plăcut şi mi-a spus că da, cafeaua a fost ‘a jewel’. Probabil că aşa se alintă la brazilieni lucrurile, că el era brazilian. În fine. Alina a comandat o salată Kiat Tay din care n-a lăsat nimic, şi între timp a gustat şi jumate din deliciosul meu senviş Khadya. Reminder să-mi iau două data viitoare. Am adăugat la asta câte o bere, şi mult Radiohead, Stone Temple Pilots şi chiar şi Suede, ca să ne simţim ca în anii ‘90 din care Alina şi cu mine nu am plecat niciodată.

[10 octombrie 2008]